Joaca De-a Oamenii

iulie 11th, 2008

Inevitabil[by me and Saddie]

Posted by zambetcicatrizat in Personal  Tagged    
Rochia galbena …mai galbena ca prima mangaiere a Soarelui pe chipul celei mai fine narcise se juca cu alinarea vantului mangaietor de primavara.In mana tin un bilet. Poate chiar cea mai importanta frantura a vietii mele s-a pictat pe foita aceea mototlita.Plec spre hotelul Victoria, o iau pe strada de langa prefectura si dau biletul la receptie.
-Pentru domnul Tommy Faith.
M-am gandit 15 minute inainte sa inmanez scrisoarea miniaturala receptionerului.Ce va spune Tommy, nu stiu, avand in vedere ca el e un romancier dintr-o bucata si ca…mi-a daruit o garoafa rosie ieri cand ne-am izbit unul in altul in Copou.
 
Cand,in sfarsit,i-am dat receptionerului biletul,el m-a privit intr-un mod care m-a rascolit;o secunda in plus daca avea sa ma mai priveasca in acel mod,eram in stare sa ii smulg din mana mica scrisoare si sa ies in fuga.Parca acel baiat simplu,ce isi chinuia tineretea in uniforma anosta de la hotel,vedea ca,in ciuda numelui,Tommy nu imi oferea nicio speranta.
-Ah,da.Apartamentul numarul 13.
Mi s-a parut ciudat simplitatea,obisnuinta acelui -Ah,da..Parca avea de a face foarte des cu Tommy.
 
Si poate chiar asa era.Nu aveam de unde sa stiu ca acela era Nathan Hopeless, un bun prieten de-al lui Tom si cel care ii aranjase venirea la hotel.
-Tani, a venit ceva pentru tine.
"Buna dimineata.Buna dimineata.Buna dimineata.Vreau sa te vad."
-Cine a adus asta?
-O domnisoara cu parul negru, carliontat, cu o rochita galbena si o privire nesigura.
-Luli.
-Cine?
-Du-te Nathan, lasa-ma singur.
-…
Tommy se aseza pe fotoliu.Nu se putea gandi decat la micuta Luli.Oare ea ii impartasea sentimentele?Oare vazuse aglomeratia de vorbe incarcate cu veneratie din garoafa rosie de ieri?Cine stie…
 
Fugeam.Fugeam fara tinta prin Copou.
Incercam din rasputeri sa scap de gandurile mele,de imaginea lui,a lui Tommy,de tot.
Apoi m-am opriti: din neant,a aparut Nathan Hopeless.M-a prins in brate si a reusit sa ma tina la verticala,in ciuda vitezei mele si a ghinionului meu general,ce altadata m-ar fi facut sa il daram.
-Oh,Doamne!,am reusit sa ingan.
Mi-am recapatat rapid stapanirea de sine si echilibrul,aranjandu-mi rochia,pentru a-mi ascunde privirea jenata si obrajii inrositi.
-Imi cer scuze pentru aceasta surpriza cu siguranta neplacuta,dar domnul Faith mi-a cerut sa va inmanez urgent acest pachet.
-Multumesc,am zis eu,inca privindu-mi fascinata balerinii.
El s-a indepartat,luand-o pe o straduta laturalnica.O clipa,am vrut sa il urmaresc,sa aflu si eu scurtatura spre hotelul Victoria,dar mai apoi am realizat:aveam in mana un pachet lunguiet,un pic cam ciudat,un pachet de la Tommy!
L-am deschis,inima batandu-mi atat de repede incat ma durea.Am inchis ochii si am respirat adanc:
-E un simplu pachet,de la un simplu gentlemen.Linisteste-te!,ma autoinstruiam eu.
Un biletel,scris pe o hartie galbena ca rochia mea:Si eu vreau sa te vad.
Apoi o garoafa rosie,precum cea care mi-a daruit-o in ziua precedenta.
Am zambit.Se prea poate ca acela sa fi fost momentul cand am recunoscut fata de mine insami…
 
Il iubeam efectiv.Cum se poate?Il cunosteam de o zi.Ii cazusem in brate asemeni lui Nathan si am simtit ca-l cunosc de o eternitate.De ce?Am sarutat garoafa.M-am asezat.Tommy Faith-celebrul romancier de pe strada Aubrey…omul care imi intregeste sufletul …omul care mi-a deschis ochii inimii.O pornisem pe strada de langa parc, fara destinatie.
Din urma, ma ajunse o trasura.Vizitiul imi face semn sa intru si il ascult cu o oarecare sovaiala.
-Lu-li
-Tommy…
M-a strans langa el.Stateam amandoi blocati in timp, plimbandu-ne prin Iasi.Mana lui era in mana mea si impreuna formam un singur suflu.Ceea ce mi se intampla era ireal.Nu scosesem nicio vorba.Tot ceea ce se auzea erau pasii calului.Din cand in cand, vizitiul intreba:
-Oprim aici?
Tommy ii raspundea aproape soptit:
-Mergi inainte.
 Cand i-am marturist ca trebuie sa plec, intrucat evadeasem de acasa fara a spune incotro ma indrept, am vazut o umbra cuprinzandu-i chipul care pana atunci era numai un zambet.
-Nu vei avea probleme cu parintii tai?
Am tacut, punandu-i garoafa la butoniera.Mi-a dat drumul la mana atat de incet incat credeam ca momentul despartirii se va prelungi si va atinge eternitatea.Ma sorbea din ochi.Se gandea ca ma pierde, dar nu ma pierdea.Coborasem din trasura si o pornisem spre periferie.
-Si acum unde, domnule?
-La o florarie, vizitiu.
Si cand ajunse, cumpara toate garoafele, impodobind locul lui Luli.Aduse un omagiu frumusetii ei absolute.Era dependent de fiinta ei si ii simtea lipsa ca pe o sufocare brusca.Cand plimbarea lua sfarsit, plati vizitiului dublu, lasand garoafele in trasura.
In camera de hotel il astepta Nathan.Fara sa fie intrebat, Tommy raspunse :
-O iubesc.

 -Sigur ca o iubesti,prostule!Mai stii?Vad o fata angelica,bruneta…si garoafe rosii.Si dalii.Asta a zis ciudata aia,care ghicea la carnaval.
-Astea sunt bazaconii,Nathan!Ceea ce simt eu e prea pur,prea special pentru a putea macar fi atribuit unei tradari.
-Stii…Poate ca ciudata era o impostoare,dar chiar parea intr-o transa.Si chiar daca nu ar fi fost asa,coincidentele sunt cam pregnante.
-Ah,daca daliile chiar sunt un simbol,atunci de ce nu si garoafele?De ce daliile sugereaza o tradare,iar garoafele nimic?Oricum,iti spun eu o iubesc pe micuta mea Luli si asta nu are nimic de a face cu o previziune falsa a unei prefacute!In plus,traim intr-o lume uriasa,iar coincidentele sunt omniprezente!
Nathan se uita neincrezator la prietenul sau.

-Eu tot cred ca te ascunzi de adevar,spune el cu glas slab.
-Iar eu tot cred ca ai nevoie sa fii si tu uman o data in viata,ii replica Tom.
Ajungand acasa,am reusit sa urc in camera fara sa ii trezesc pe ai mei.Parca pluteam usor…ma gandeam ca fiecare pas ma poarta in neant,undeva unde exist doar eu si el.
Intrand in camera mea,nici nu m-am deranjat sa aprind lumina;mi se parea ca daca voi face asta,voi distruge visul in care ma lasam ademenita.Ciudat,cu toate ca ma simteam indragostita,aveam sentimentul ca ma las prinsa intr-o panza de paianjen prea bine tesuta,parca totul era prea efemer si fiecare clipa fericita o viitoare plaga.
Dar am ignorat senzatia aceasta.
De afara se auzeau trasuri intarziate si ma gandeam ca mi-ar fi placut sa fiu si eu intr-una,alaturi de Tommy,sa mergem fara tinta…doar noi doi si o garoafa rosie.
-Ah,la naiba!
Aprind lumina si ma uit in jur.M-am intepat intr-un ac pe care l-am lasat de-aiurea in pat.In secunda in care am aprins lumina,exact in acel moment fatidic,m-a cuprins senzatia ca m-am trezit dintr-un vis real.Am inceput sa simt o tristete dureroasa…Si experimentam pentru prima oara tristul sentiment al nesigurantei:
-Daca el nu ma iubeste?
Ma plimbam prin camera,respirand sacadat si cu inima batand atat de repede incat nici nu o mai auzeam…
-Sigur,el este Tom Faith,cum s-ar putea indragosti de mine?Ah,ce prostuta sunt.Ce naiva!
 
 Dar pseudotristetea mea se metamorfozase intr-un ras ironic.
-De ce ma indoiesc de un sentiment atat de spontan?Pentru ca-i prea frumos…totul e prea frumos…
Mi-am schimbat rochia plina de Soare.Pe asternuturile albe picurase putin din intepatura acului.Era un adevarat tablou al sentimentelor mele.Totul mi se revarsa in fata prin semne abstracte.Dupa ce am inchis ochii, primul chip care mi-a aparut in fata a fost cel al lui Tommy.Stiam ca mana lui a ramas in mana mea desi ne despartisem.Dupa 5 minute de indoiala,descoperisem ca aceasta e doar un efect secundar al faptului ca il iubesc exagerat nestiind mai nimic despre el.
-Cum sa iubesc un strain?
Imi raspundea constiinta.
-Cum sa iubeasca fluturele o floare pe care n-o mai vazuse niciodata pana atunci?Pur si simplu.
Dupa ce mi-am adus aminte fiecare detaliu al apropiereii mele fata de Tom, pe latura paralela imi aparuse Nathan.El era umbra lui Faith, si culmea era ca se numea Hopeless.
Intre timp, in camera de hotel cei doi fumau tigara dupa tigara, povestind numai despre "doamna Luli".
-Tani, ce-i cu tine?
-Nu…am simtit o intepatura.
-Tigarile si cafeaua neagra
-Probabil.
Tom se gandea numai la viitorul sau roman.Subiectul lui avea sa fie desigur, Luli.
-Nathan, n-am mai vazut o asemenea pereche de ochi…
-Ce e atat de neobisnuit la ei?
-Sunt adanci …in ei se regaseste vidul pasiunii nule care parca se sfarma de fiecare data cand vede o garoafa rosie.N-am vazut ceva mai uluitor.Si am un deja-vu teribil in legatura cu ea.O cunosc, dar nu-mi amintesc de unde!!Culmea culmilor,sa n-o fi observat inainte.
Cand Nathan fu nevoit sa se intoarca la receptie, Tom ramase singur, inchis in sine.Linistea ii domina  incaperea.Jubila.Visa sa plece undeva departe, numai el si Luli.
Deodata,se auzi o ciocanitura in usa.Nathan intra,avand o expresie teribil de ingrijorata:
-Imi cer scuze,spune el.Am primit acest bilet,printr-un baietel.Cred ca e de la Luli.
Apoi iesi din camera.
Tom deveni,brusc,palid.Deschise cu mainile tremurande biletul si citi.Dupa ce termina,apuca una dintre valizele sale si indesa rapid cateva haine.Apoi lasa pe noptiera un bilet pentru Nathan si pleca precipitat.
La gara,il astepta o trasura.O mana feminina iese prin fereastra cupeului si ii intinde o garoafa rosie.El intra in trasura,iar vizitiul da bice cailor.
In zorii zilei,Nathan deschide alarmat usa apartamentului in care statea Tom.Zarind totul rascolit,incepe sa aiba remuscari,sa se gandesca ca ar fi trebuit sa ramana cu prietenul sau in seara precedenta.
Zarind un bilet pe pat, il ia:Tommy,te astept la gara dragul meu.Vreau sa fug si vreau sa fug cu tine!.
Nathan zambeste.Apoi vede si biletul de pe noptiera:Nathan,baiete,la naiba cu previziunile unor babe nebune,sunt indragostit si voi fugi cu Luli.Si tu,dragul meu,ar trebui sa iti schimbi numele,sa te indragostesti si sa simti si tu cum e sa traiesti.Cand ne vom intoarce,te voi cauta eu,doar nu crezi ca te las singur.Insa acum…sunt doar eu si iubirea mea.
Tanarul zambeste:
-Pana la urma…are dreptate.
Si iese pe usa.
 
 
iulie 11th, 2008

Concluzii pictate pe obraji

Posted by zambetcicatrizat in Personal  Tagged    
 

Un adevar bizar in culori tipatoare imi alerga prin fata in mod continuu : ne-am uitat unul pe altul.Chiar daca azi am reusit sa-ti tin piept cu obisnuita mea ignoranta, dupa ce prezenta ta a incetat sa se faca simtita eu nutream regrete pentru actul meu si agonizam. Acest apogeu invers al nostru, distorsionat si opac Ma pune pe ganduri.Oare si tie ti-e dor?Nu.Tu probabil ai mers mai departe , dand piept realitatii (care pentru tine este leaganul inspiratiei , locul in care iti infloreste talentul) lasandu-ma pe mine sa-mi limpezesc mintea dislocata.Si daca nu e asa?Dar cum altfel…Micuta de mine.Ce frumos imi mint ratiunea ,, ce frumos cred ca mai pot schimba ceva…De parca nu ar fi mai mult decat evident ca totul a ramas static, mort, rece si agresiv de cand noi…de cand tu….S-au rupt foile pe care odinioara mazgaleam inimioare strambe in care puneam initiale tremurate impreunate de un sugestiv +.Acum am ramas singura in bataia vantului jalnic de primavara, asteptand pe aceeasi banca…sperand sa te intorci.Nu vine nimeni.Parcul e gol ca in ziua aceea in care stiam ca vii…Dar iarasi, nu m-ai onorat cu intunericul jucaus al grandioasei tale aparitii.Ma uit la cer.Acum e senin.Furtuna din trecut incetase si norii de ploaie se risipira …Zambesc fortat lumii din jurul meu si totusi cunoscutii ma intreaba Ce-i cu fata asta trista?.Eu nu pot sa le spun ce am.Pentru ca nu stiu exact.Oare amintirile imi ocupa viata si ceea ce era frumos se indeamna repetat?Nu stiu.Raspund asa cum iti raspundeam si tie N-am nimic… .Dar fata de ei, tu insistai si eu continuam sa refuz sa-mi impartasesc ofurile si chinurile zilnice, nu de alta, dar de ce sa ma plang tocmai tie?Ai ajuns sa-mi arunci in fata momentele acelea, spunandu-mi ca sunt false, ca joc teatru, ca vreau sa te impresionez.Dar nu voiam.Credeam in tine.Erai aliatul meu, prietenul meu, cel care trebuia sa ma ridice atunci cand aveam aripile rupte.Si nu ai facut-o.Acum te las acolo unde ti-e locul, intre semenii tai, cu cei care te pot intelege.Eu nu sunt in stare.In visele mele inca ma mai tii in brate…Si eu te strang atat de tare, incat atunci cand mi se dezlipsec pleoapele o parte din mine spune Ai promis sa nu-mi dai drumul.…Si continui asa , seara de seara…Insomnii repetate din cauza ta imi impodobesc ochii mari si neatenti cu cearcane.Ma simt bolnava , dar N-am nimic….Nu pot sa cer ajutor ,, asta tine de mine,, si nici macar tu, muza nepasatoare, nu poti face ceva sa ma opresti din omorul sufletesc treptat pe care il indur. Mi-am facut-o cu mana mea, vei spune….Dar eu cred ca a fost mana amndurora.Imi iau ramas bun si-mi ferec mintea cu acest sigiliu.Jur sa uit fiecare clipa, pe cat de jenanta/calda/simpatica/dura.Trebuie sa nu-mi pese.Nici tie nu-ti pasa.

  • Monthly

  • Legaturi externe

  • Meta

    • Subscribe to Atom feed
  • Weblog

    Toate drepturile rezervate Weblog.ro

    X