Joaca De-a Oamenii

ianuarie 31st, 2009

Sfarsitul care nu-i de nicio culoare.

Posted by zambetcicatrizat in Personal  Tagged    
 Probabil v-ati astepta ca cei doi cu suflete pereche sa alerge in acelasi timp unul spre altul si sa se afunde in nemarginirea regasirii.Nu.Mandria fiecaruia, orgoliul, dorinta de a vedea perechea intrand pe usa si fierband de disperare ii lasa blocati in nefericirea asteptarii eterne, caci acesta este un joc al vointei si nimeni nu va ceda.Desi vor continua sa se iubeasca, dragostea aceea va curge pe langa viata lor si ei vor fugi dupa dansa uitad ca odata chiar au trait.Isi vor gasi perechi noi, nu vor mai indrazni sa se caute desi in sinea lor vor astepta sa fie cautati.Don, cel care a dat ultimul telefon , a ramas intradevar un cadavru umblator care s-a consacrat singuratatii pentru ca i se parea  ca-i prea defect ca sa fie iubit de viata.Jill, cea care i-a ascultat vocea cu sufletul la gura si l-a momit cu vynil ,regreta ca nu l-a chemat atunci cand a avut ocazia si regretul acela vechi ii otraveste sufletul ce candva era liber si se oglindea frumos in ochii unui orb.Anii se scurg si suferintele se intensifica, dar iubirea ramane intacta, ascunsa in piepturile lor prapastioasePana cand intr-o zi care era chiar ieri peste zece ani….
 
Leave a message after the Beep.Beeeep.
Buna Don.Nu stiu daca ma mai tii minte, daca mai stii cum miroase pielea mea, daca mai asculti Mudhoney sau daca mai ai ora de mancat zapada….Dar eu stiu un lucru.Ca vin la tine.Pentru vremurile bune.Pentru…pentru ca vreau sa ma vindec.Sa ne vindecam.Caci plecarea a fost simpla.Intoarcerea va fi cea grea.A da.Sunt Jill.Sau cel putin cred ca asa ma cheama….
 
Si din celalalt colt al camerei zaresti un om cu privire stralucitoare.Dupa multe picaje in gol si rataciri isi aduse sufletul prafuit inapoi in piept, caci statuse prea mult pe raft.Acum inima ii batea si fiecare bataie era tot mai intensa si-n capul lui Don rasuna "La dracu’ eu tot nu stiu ce sa-i zic!".Caci el zacuse mult golit de-mprejurari.Si acum simtea cum viata pulseaza in el si-l acopera cu o fericire radianta.A doua zi peste zece ani, pasarea salbatica s-a intors in colivie pentru ca era deja domesticita cand o eliberase.Si acum suna cineva la usa…Usa e incuiata ,dar orbul fuge ca un nebun s-o deschida.Sa fie oare ea?Miroase a…nu mai tine minte cum…dar mirosea ca ea.Si nu se sfii sa treaca pragul si s-o stranga la piept.Din stransoare picau lacrimi de pe ambele perechi de obraji.Dupa o bifurcatie lunga, drumul avea din nou aceeasi ruta pentru ei.
 
-Sa nu mai pleci.
-Altadata sa nu ma mai lasi sa plec.
 
 Pentru ca , cititorule, dragostea e literalmente oarba.


No Comments »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.TrackBack URI

Leave a comment

Line and paragraph breaks automatic, e-mail address never displayed, HTML allowed: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

(necesar)

(necesar)


(insereaza codul din stanga)
  • Monthly

  • Legaturi externe

  • Meta

    • Subscribe to Atom feed
  • Weblog

    Toate drepturile rezervate Weblog.ro

    X