Joaca De-a Oamenii

februarie 3rd, 2009

Povestea ultimului fulg.

Posted by zambetcicatrizat in Personal  Tagged    

 
Dragostea se dilata si se contracta sub diverse forme.Ar trebui sa fiu mai agera decat toti Dumnezeii ca sa pot tine pasul cu firea ei atat de detasata si de feminina, dornica de aventura si de noutate.Candva, natura imbalsama cu dragoste cea mai pura si mai fascinanta dintre creatiile sale: zapada.
Zapada, dupa cum bine stim, este unica fecioara vrigina dintre fiicele de anotimpuri, tesatura care o contureaza este complexa, greu de urmarit, imposibil de imitat.
Un mic fragment din ceea ce se putea numi o tesatura infinita a hotarat ca nu vrea sa faca parte dintr-o ierarhie atat de cuprinzatoare, poate prea cuprinzatoare, si s-a lasat dus de vant spre ferestre, spre oameni.Pentru ca desi omul il dezgustase, de tot atatea ori il si uimise cu puterea lui in a molipsi de sentimente.
Fulgul, in unicitatea lui, se lasa oglindit de frigul taios, si pe lamele sale calatorea mandru.Sufletul ii era greu si insetat de un anume lucru pe care nu indraznise sa-l numeasca in vreun fel.
Ajunsese pe mana unui copil care-l privea cu ochii lui mari si caprui.Un copil oarecare, fericit si nepasator,radiind de viata.Fulgul ramanea tacut , simtindu-i caldura care-l toropea si urmarindui zambetul atat de halucinant,expresia care-l obseda.Dar vantul l-a furat ,vazundu-i neputinta si l-a lipit de spatele unui tanar livid de 18 ani.Cu pasul grabit si inima in gat, flamand, aratand bolnav si cu flori in mana, aproape ca-i mirosea disperarea de a onora cu prezenta un alt om.Fulgul ramase mult pe ganduri in privinta acelui ce avea sa-l intampine,parea special si important.S-a aruncat deci intre florile pustanului, ramanand acolo pitit.(Nu ca i-ar fi dat atentie cineva.)Deodata,se intrezareste un chip care-i intensifica palpitatiile tanarului, fulgul tremura discret odata cu florile.Era o fata.Fulgul nu putea gasi nimic special in ea.Da, alt om.Un om dezordonat si neindemanatec intrucat scapase florile dupa ce le primise.Atunci incepuse sa nu mai inteleaga.Incepuse  sa simta inimile batand la fel de repede, respiratiile lor sacadate, pielea lor atingandu-se si aprinzandu-se cu fiecare miscare casta.Fulgul n-a avut niciodata un asemenea calvar in suflet.Al lui era pe departe prea mic sa poata cuprinde atatea…Si cand cerul se lumina, cand zapada disparuse, fulgul era inca intre flori, simtindu-se inutil.Atunci, in ultima rafala de vant a iernii tarzii, a zburat spre ochii pustiului si i-a facut sa-l topeasca intr-o lacrima sarata imbalsamata cu….dragoste.
 
 
  • Monthly

  • Legaturi externe

  • Meta

    • Subscribe to Atom feed
  • Weblog

    Toate drepturile rezervate Weblog.ro

    X