Joaca De-a Oamenii

martie 14th, 2009

Carmen II.

Posted by zambetcicatrizat in Personal  Tagged    
 
Si daca timpul ar sta in clipa aceea pasii ei tot nu s-ar opri.In ploaia de-afara ea e singura , cu capul gol  tinut sus printr-un efort chinuitor.Ce-a facut ca sa merite asta?Sau poate nu punea intrebarea bine.Ce n-a facut ca sa merite asta?
 
Carmen putea suporta orice.Orice inafara de momentele in care oamenii o inlocuiau ca si cand ea n-ar fi contat pana atunci, era acolo doar ca sa umple un loc gol pana la venirea posesorului adevarat.
Vantul ii sufla pletele brunete si ploaia ii facea machiajul sa coboare in siroaie spre barbie.Nu era urata.Nu era urata nici atunci cand statea in ploaie asteptand ceva.Nu era urata cand se impiedica, cand se murdarea la gura de ciocolata, cand scapa o farfurie care se spargea,cand o dadea in bara cu serviciul sau facultatea.Niciodata.Era doar ea,acelasi zambet care venea de nu se stie unde si spunea sortii  "cu atat nu ma poti dobori".Dar acum nu mai zambea.Acum teama ei se manifestase.Hainele,machiajul,parfumul,toate cate le imprastiase peste pielea ei alba ca sa-l satisfaca nu erau destul de bune.N-au fost niciodata.A trebuit sa aparea altcineva care sa mature mirosul ei din patul lui,era ineficienta.I se parea ca ceea ce gandea suna mai mult a obiect stricat decat a ceea ce este.Ceea ce era.
Acum Carmen insemna altcineva.Nu stia bine cine, dar simtea cum pieptul i se golise ca paharul de sampanie in capul lui.Nu mai era decat goliciunea rusinoasa, ceva care o facea sa se considere mai jos decat restul.Si ploaia nu incetase cand s-a asezat pe banca si s-a strans intr-un ghem.Rochia noua se murdarea.Era o ora tarzie, machiajul inca ii curgea odata cu ploaia care parca o scotea la lumina pe ea cea de sub fard.Si-n balti rasuna pasii altcuiva.
-Carmen!
Nu, nu se oboseste sa se ridice,nu cunoaste vocea care o striga.El murise.Murise ars de-un val de sampanie scumpa.
-Te rog nu-ti mai face asta…
Ce stia vocea asta?Nimic.Absolut nimic.Era prea oarba,prea proasta ca sa-si dea seama ca ea nu facea nimic,ceea ce i se intampla,transformarea asta din fluture in cenusa, nu era vina ei.
-Hai,te duc acasa.
Nu.Nu voia sa plece nicaieri.Inca nu era gata sa plece.Si nu-si gasea vocea ca sa strige la strain.Sa-i spuna sa se duca la dracu’.
-Carmen?
Ceva ii spunea ca trebuie sa raspunda.
-Da?
-Imi pare rau.
-Mie nu.
In mod normal,ar fi ras acum.Acum cand cel ce i-a imprumutat un gol atata timp si-a dat seama ca un chirias poate fi mai bun decat cumparatorul insusi.Dar nu radea.Asa cum nici lui nu-i parea rau.Ei de ce i-ar parea…Ei inca ii pare.Pe ea si pe ea numai o doare mutatul asta din pieptul cuiva afara.Si-n momentele astea Carmen nu se mai gandea.Prefera sa lase ploaia sa continue pentru ea.Oricum,acum i se rupsese coconul.Acum cineva putea oricand sa-i sparga pieptul cu dalta si sa-i constate nimicul dinauntru.Parca si vedea un anunt in ziar: "Persoana fara cord inca in viata.Senzational!!!"
-Asculta-ma..
Si veni spre ea ca si cand o stia de mult si avea voie s-o atinga.Ii luase fata intre maini si-i tinti ochii mari,reci si goi.
-Cine esti?
-Dar tu?Tu …unde-ai plecat?
-Sunt aici.In fata ta.Mereu am fost.
-Carmen…Nimeni nu poate sa schimbe ce a fost.Si in acelasi timp nimeni nu ar mai putea fi ca tine pentru mine, iti dai seama cat ai ocupat din mine?
-Esti un intarziat,m-am mutat de mult.
-N-ai avut cum.
-Nu?
-Ti-am incuiat usa .Tin cheia la mine.
-va urma-
  • Monthly

  • Legaturi externe

  • Meta

    • Subscribe to Atom feed
  • Weblog

    Toate drepturile rezervate Weblog.ro

    X