Joaca De-a Oamenii

iulie 7th, 2009

Joaca-te!

Posted by zambetcicatrizat in Personal  Tagged    
 In ce hal ai ajuns.Sa cumperi o sticla de Mr.Proper Ocean la 8 lei ca sa imputi toata casa cu ce contine pentru amintirile legate de mare+ sa nu fii nevoit sa cureti dupa.Daca te-as lua la bani marunti,as zice ca ti-e dor de mine.Las-o balta.
 
iulie 5th, 2009

Adorabil.

Posted by zambetcicatrizat in Personal  Tagged    
 "Se ridica de pe taburet,dar in aceeasi clipa se aseza din nou ,de teama ca Andra, trezindu-se si vazandu-l acolo ,sa nu se sperie.Ii veni prin minte un gand.Isi scoase pantofii si,in varful picioarelor se duse la bucatarie.Stia unde tine Emilia cafeaua.Aprinse aragazul.Strica aproape o cutie de chibrituri pana sa reuseasca sa-l aprinda.In bucatarie plutea un miros greu de gaz,dar Matei,transpirat de la efort,nu-l simti.Ramase catva timp in fata focului aprins,nestiind ce sa faca: daca trebuie pusa intai apa si zaharul apoi cafeaua,sau toate o data.Pina la urma ,isi spuse ca trebuie sa le puna pe toate o data.Cafeaua dadu in foc.Lua ceainicul si scoase un tipat de durere.Se arsese la deget.Auzi in spatele lui un chitait,si cand se intoarse o vazu pe Andra,invelita in cearsaful cu care fusese acoperita ,iar in picioare cu pantofii lui…
-Andra…
Andra fugi catre el si-l imbratisa,ca si cum l-ar fi asteptat de mult,ca si cum ar fi stiut ca trebuie sa vina sa-i faca ei cafeaua.
-Habar n-ai sa faci o cafea!
-N-am facut niciodata."
 
Prea cald pentru luna mai-Petre S?lcudeanu
 
 
 
 

Wanna a coffe? Pictures, Images and Photos

iulie 5th, 2009

We grow up to give up

Posted by zambetcicatrizat in Personal  Tagged    
 

Copii se rastignesc singuri la un moment dat.Am observant asta si in sufletul fetei din carte,cand dorinta ei de a creste a castigat in fata dorintei de a se intoarce la origini.Si-n fiecare zi isi numara anii,dorindu-si sa inainteze greoi in viata,zbatandu-se sa ajunga la celalalt mal al unui fluviu mare si involburat.In fiecare zi isi cauta riduri pe chip,dorindusi-l cucerit de degradare si oboseala.Nu intelegeam ce insemna pentru ea inaintarea in varsta,in schimb mie mi se o realitate uarata si neatragatoare,preferintele ei clasandu-le drept abjecte.Ce stia fata din carte?Nimic,absolute nimic.Dorea sa omoare putinul pe care-l mai avea din binecuvantarea naivitatii ,pentru ce?

Enigma ei m-a facut sa-i intorc fata pana atunci neclara spre mine si s-o privesc in ochi.Numai asa puteam sa-i inteleg sufletul,caci prisma din mine era inca intacta ,gata sa simplifice orice ide prea nastrusnica sau complicata.Avea irisii gri,cu pupilele uriase si pleoape fara gene.Era o nestemata ,o copila adevarata,cum numai in povesti vezi,si-nauntrul ei se gasea o prisma cu mult mai fabuloasa decat cea pe care reusisem eu s-o implantez in mine.O asemenea frumusete nu putea ramane fara un nume,asa a i-am zis Frajil,pronuntia frantuzeasca a lui fragil.

Nu credeam vreodata ca aveam s-o vad in carne si oase pe fata din carte.Dar ea era,cum sa va spun,un personaj mitic,un Peter Pan feminin viu.Trupul ii era invelit intr-o rochie stramta,alba,care ii dadea de gol anorexia avansata.Mainile si picioarele ii erau asemeni unor  crengi,facandu-i corpul mititel salcie plangatoare.Parul ii era negru,contrastandu-i cu pielea complet alba.Nu avea sprancene,iar gura era micuta si ingusta.Ochii aveau o flacara vesnic vie,care te forta sa juri ca vei muti si vei paraliza in prezenta ei.Dar Frajil,observand ca avem amandoua o prisma in noi,s-a uitat la mine rugatoare si a vorbit:

-Ajuta-ma,te rog.

Vocea ei suna ca o cutiuta muzicala.Tot ce avea copilaria mai bun,explodase in fata mea peste fata din carte.Daca pana acum imi urmarisem propria viata si propriile cugetari,din momentul in care m-am aventurat pe urmele ei indispusa de felul in care se crucifica,am inceput o noua era.Si-a adus aminte de vraja ochilor ,intorcandu-si privirea miraculoasa de la mine si asteptand raspuns.

-Cum a-as putea?,vocea imi vibra coplesita

Ceva imi spunea ca iluzia lui Frajil se termina,ochii ei se umpleau de lacrimi marunte ,iar genunchii ii tremurau .Arata ca un animal pus fata in fata cu macelaria in care isi va gasi sfarsitul.O priveam cu adoratie si groaza cum incearca sa-mi spuna prin nebuloasa gri a irisilor ca isi doreste din tot sufletul sa creasca odataca sa scape de cine e acum.S-a prabusit in fata mea dupa un schimb minim de cuvinte si a ramas pe podeaua camerei ,neputincioasa si deliranda.Dupa cateva clipe lungi,reusi sa-si desfaca buzele inguste :

-Sa fii eu,sa fii Copilul,e o binecuvantaresi un blestemorice gandti se materializeazamaturitatea meae vestejirea

-Si cum pot eu sa te ajut?

-Ma termin repedevezi tudorintele mele m-au trimis acolo unde mergVa trebui sa-mi iei prismasi sa ai grija de ea

-Nu pot fi tu!

In momentul cand am rostit tu,Frajil m-a privit si m-a corupt.A derulat prim fata mea toata splendoarea copilariei , toate minunile care le puteam savarsi cu prisma ,si-n acelasi timp lumina fulgeratoare din ochii gri i se imprastia in corp si se transforma in caldura.Covorul pe care delirase tocmai lua foc.Totul in jurul meu ardea,incluiv propria-mi memorie.Pe moment,nu mai stiam decat de prisma si de felul in care Frajil se imprastia in particule de lumina pretutindeni.

Familia mea crede ca am murit intr-un incendiu.

Eu am renascut.

Stiu ca n-am fost dintotdeauna  asa cum sunt acum.Amintirile pe care inca le mai am sunt vagi,dar pline de iubire.Sunt momente din care ma hranesc ,sunt constiinta mea umana beteaga. N-am inteles nici acum de ce fata Copilariei pierise in moduri atat de stranii si chinuitoare.Cine stie prin ce ganduri percepuse Frajil viata unui om mare.

 

iulie 4th, 2009

Marea.

Posted by zambetcicatrizat in Personal  Tagged    
Te-am strans in brate ca pe un iubit.Ne faceam planuri.Ne uneam lumile.Ma gandeam ca,pentru fiecare dezamagire,tu vei fi deajuns,tu le vei spala si absorbi,tu le vei ineca si pierde prin adancurile tale…Dar cu mine cum ramane?Mi te-ai instalat in ganduri ,ai uitat o dara de curat pe carne,totul esti numai tu…Cu mainile transpirate o sa te patrund,o sa intru in necunoscutul tau,in povestile tale cu sfinti si cu morti si o sa-ti dau pentru totdeauna toata dragostea mea.
-O sa arunc toata dragostea mea in mare,ma auzi?!
Dar plaja era surda.Si tu la fel.Tu nu stiai decat sa-mi raspunzi la iubire.Oare ai veni…impreuna …totul…..e destul de intuneric…aud cum respiri….si sa vad la orizont ingerii stralucind.Nici …nu mai stiu cum mirosi.Ma legi de pamant.Cu mine cum ramane?
 
iulie 3rd, 2009

Dorinte sau nevoi?

Posted by zambetcicatrizat in Personal  Tagged    
 
 
 
Bateam din picior inghitit de emotii stranii si priveam in gol de pe o banca unde obisnuiam sa o astept in serile reci din decembrie.
Dinamismul meu era delicat si deloc evident.
Voiam sa-si faca aparitia copilareasca ,cu sclipirea naiva si aroganta care ma obliga sa ma inclin si sa-i sarut mana soptindu-i "Te ador".Ma gandeam cum va fi si chiar cand am inceput sa gandesc mai adanc,a aparut brusc dintr-un ungher secret de unde ma privise cine stie cat timp.In buzunarele din spate ale blugilor avea doua pachetele lunguiete de guma sfarma-falci.M-am uitat la ea si i-am trantit un "Buna" scurt si adorator (in secret).Ea mi-a raspuns "Neata’ ".Era dupa-amiaza.
Parul trecut cu mult de umeri ii ascundea fata,atarnand dezordonat.Ma privea furisandu-se soimeste,cu pupilele mari si insetate de lumina.Eu ma aplecam pe sub cortina bruneta dintre noi si-o rugam sa-mi spuna tot.Ea sovaia si cand ma privea ma vedeam in ochii ei ca o amenintare ce aduce cu sine valuri intregi de plansete.
-Am plecat ieri de langa tine…
-Continua ce-ai inceput,o rugam ros pe dinauntru de curiozitate.
-Fara sa-ti spun ce mult insemni pentru mine…
-Cred ca si eu am uitat asta.
Imi primisem palma.Si mi-o meritasem.
-Tine,mi-a zis si a intins in palma ei imaculata o bomboana sfarma falci verde.
Numai ea putea face pace asa.
 
iulie 1st, 2009

the untragical truth

Posted by zambetcicatrizat in Personal  Tagged    
 Ti-as arde o palma acum ,Andrei.Nici eu nu stiu de ce.Tu in toata maiestria ta imi apari in chipul unei deziluzii pe care incep sa o urasc cu toate maruntaiele corpului meu chircit si urit.Imi tragi marginile buzelor spre barbie fara ca macar sa le atingi.Nu-mi dau seama ce ma bantuie defapt,tu de-a-ntregul sau ce am iubit la tine.E foarte usor sa-mi spun ca nu existi pentru mine,dar,vezi tu,in tine sunt si eu,pe cat de greu e de crezut,tot ce ma ameteste si ma imbie e faptul ca faci parte din componenta mea…sau eu fac parte din componta ta?Eu a ta,tu al meu,ne ratacim ca Hensel si Gretel printre pronume posesive pentru ca intr-un tarziu sa ne dam seama ca de fapt si de drept nu apartinem nimanui si nimeni nu ne apartine.N-am putut decat sa sting lumina peste noi si sa rad inecat si sec.Nici macar nu-i tragic.

« Previous Page
  • Monthly

  • Legaturi externe

  • Meta

    • Subscribe to Atom feed
  • Weblog

    Toate drepturile rezervate Weblog.ro

    X