Joaca De-a Oamenii

august 17th, 2009

A face dragoste.

Posted by zambetcicatrizat in Personal  Tagged    
But if I wanted silence
I would whisper
And if I wanted loneliness
I’d choose to go
And if i liked rejection
I’d audition
And if I didn’t love you
You would know 
Why can’t you just hold me …?
 
***
 
Stiai intotdeauna ca e vorba despre vreo femeiusca de-a lui.Isi lasa capul greu in palme,ca si cand ceva sau cineva mai presus de noi l-ar fi obligat sa se umileasca pe termen nelimitat.Apoi,cand isi revenea,avea ochii luciosi si corpul paraginit de chinuri pe dinauntru.Toate il crestau si taiau din el bucati cu forma lor .. lacrimile care-i umezeau ochii cand durerea era absoluta ii erau de fericire.Toate isi aveau momentul plecarii ,toate isi culegeau mirosurile de unde le imprastiasera,toate il paraseau mai bogate si mai satisfacute,iar el ramanea pustiit ca un sat atacat de huni.Dar mai presus de astea,el mai mult nici nu le cerea.
Ea?
Avea ceva din sclipirea lui in apogeul atrocitatii.Tot timpul.Un timbru trist ,ca un ecou ce tipa numele unui mort prin munti si vai,sperand la un raspuns.Parea fara de varsta,in afara spatiului si timpului,o zeita,un dumnezeu feminin,dar totodata nu era nimic din toate astea.Avea pielea complet alba,era prea slaba pentru varsta ei si vorbele ii erau vagi,te ameteau si te purtau departe.Cateodata chiar avea impresia ca e o nascocire a mintii lui,intruchiparea tuturor tristetilor pe care-a putut omenirea sa le conceapa.
El?
S-a asezat la pian si a strigat-o.Ea a venit incet,cu mersul intepat,privind absenta.Dragostea ii rodea ciolanele.El i-a spus:
-Dezbraca-te pentru mine.
Iar ea,pentru ca a primit un nou gand sa-l poarte mai departe,si-a dat jos rochia de muselina,incet,incet,descoperind mormanul de oase mici si casabile de sub epiderma-i subtire.O asemenea femeie nu putea fi dorita.A privit-o intens.
-Intinde-te,a poruncit.
Iar ea s-a intins pe podeaua rece si prafuita,imbracata doar in ea insasi.
O privea continuu si intre ei, ceva se intampla.Putea simti cum depind unul de altul.Ea,muza lui,El,gandul ei sa-l poarte mai departe.Ea,ecoul lui,El,mantuitorul ei.Mecanismul lor incepea sa functioneze.El a apasat clapele timid.Isi alegea notele,tonalitatile si alteratiile privind-o.
In ea,raspunsurile stateau ingropate in organe subnutrite si ciolane sfarmicioase.S-a ridicat si a sezut in praf,lasandu-si capul greu de gandurile lui sa cada pe spate,lenes.Apoi,in patru labe,s-a tarat spre el,care era deja demult pierdut in amor propriu.Si-a pus capul pe piciorul lui si a lasat parul putin sa-i cada pe fata.Clapele sunau moarte sub degetele lui,tocmai nascusera o melodie inecata demult in melancolie.Ea a ascultat tremurand.In soba,focul era stins.
-Nu mai plange,i-a spus.
Ea nu plangea.Nici nu avea de gand.Dar acum iubita lui era pianul.
Animalul gol care candva raspundea la "ea" s-a salbaticit.Nu mai intelege,nu mai iubeste,doar aude si isi fluidizeaza sufletul indrumandu-l sa curga in directia notelor lui.Se suie pe capacul pianului,dar el continua sa o ignore.Se rostogoleste si oasele vorbesc din ea,fac scrss si din ele cade un bob de nisip.Ochii ii sunt albastri,dar pentru ca e atat de fragila,par gri.El se opreste din cantat.Ii mangaie fata rotunda si palida,apoi o ia de mana si o poarta peste claviatura.Ea tremura si mai tare.Tot mai tare.Schizofrenic chiar.El o diseaca si o patrunde in minte.Ea inchide ochii.Ii spune:
-Ceva atat de fin ma doare.
El ii raspunde:
-Fericirea ta ma sperie.
Ea mirosea a praf umed.A ploaie proaspat cazuta.Era atat de extaziata in intreaga ei tortura,incat radia .Cu ochii inchisi,parea deja moarta intr-un timp mort.
-Imbraca-te,ii spune el.
Iar ea se intoarce sa-l priveasca.Raspunde:
-Imi este prea frig ca sa incetez.
-Dar trebuie.
Scrss.Oasele ei atingand podeaua se macinau in alte boabe de nisip.
-Da-mi corpul tau.
-Vino.
S-au lipit unul de altul.Ea goala,el in costumul de catifea.Buzele ei se invinetesc usor.Pielea nici nu mai poate sa faca buburuze,e toata intinsa ,sa tina oasele laolalata.
-Fericirea ta ma sperie,a repetat el.
Iar ea a lasat capul pe spate,privind tavanul scorojit.Au stat asa mult timp.Ea a clipit o singura data.I-a spus:
-Imbraca-ma.Azi ai invatat sa nu te mai temi.
 
 
 
 
  • Monthly

  • Legaturi externe

  • Meta

    • Subscribe to Atom feed
  • Weblog

    Toate drepturile rezervate Weblog.ro

    X